Pentru mine această exemplificare a fost de o fericire extraordinară, copleșitoare, luminoasă, plină de iubire și de prezență dumnezeiască

M. F., Târgoviște

50

Imediat ce evenimentul a început am simțit foarte clar, sper deosebire de ceilalți ani, importanța realizării celor 12 zile de post, plus cea de-a 13 a. Efectul de purificare este extraordinar de intens, plus starea de fericire care survine datorită acestei purificări este copleșitoare.

De asemeni mi-am propus să fiu ferm focalizată asupra cererii de ajutor către Dumnezeu pentru starea de vindecare trupească, sufletească, mentală și spirituală. Având această idee fixată în conştiinţă, observam totuși cum apare tendința de disipare a minții și imediat reveneam la ideea de focalizare fermă asupra lui Dumnezeu și a ajutorului ce survine din partea Lui prin îngeri, arhangheli, serafimi și heruvimi.

Datorită acestei stări am simțit clar cum părți din trupul meu subtil se împrăștie, ceea ce reprezentau reziduurile, în locul gândurilor mele rămânând o caldă lumină, nemaisimțind greutatea trupului, ci doar o sublimă fericire. Simțind că acesta este un dar ce vine de la Dumnezeu datorită intenției mele ferme, am continuat să mă focalizez cerând continuu ajutor. Aceasta mi-a adus o stare de fericire copleșitoare, ajutându-mă să intru în contact cu lumea angelică pe care am perceput-o de o căldură sufletească extraordinară, de o lumină pură, de o înțelegere copleșitoare a ceea ce era în jurul meu în mod continuu, susținându-mă și înlesnind procesul ce venea de la Dumnezeu.

Continuând să îmi doresc să rămân în comuniune cu îngerii, am simțit la un moment dat diferența clară de manifestare din punct de vedere energetic a planurilor superioare, a arhanghelilor și a heruvimilor. Am putut să rămân focalizată asupra lor mai puțin, dar nu m-am descurajat, dorindu-mi în continuare să rămân cu îngerii și concentrată asupra ideii de comuniune și de ajutor ce vine de la Dumnezeu prin ei.

De asemeni în urma acestei multitudini de stări de bucurie, de fericire copleșitoare, de recunoștință față de Dumnezeu am simțit la un moment dat prezența lumii zeilor și comuniunea cu ei, cum erau prezenți printre noi și ne susțineau.

La un moment dat am perceput prezența îngerului meu păzitor și cum mă aflam pe o cale luminoasă ce avea în stânga și în dreapta doi pereți care se transformau în lumină și îngerul meu păzitor era atât cu mine, cât și în capătul acestui coridor, îndrumându-mă și susținându-mă, eu cerând în același timp o inspirație dumnezeiască de acum înainte cât mai pregnantă ca tot ceea ce fac, să fac în acord cu menirea mea și cu faptele ce îi sunt plăcute lui Dumnezeu.

De asemeni după ce am perceput prezența îngerului meu păzitor am perceput prezența îngerilor păzitori ai celorlalte ființe din Spirală.

Pentru mine această exemplificare a fost de o fericire extraordinară, copleșitoare, luminoasă, plină de iubire și de prezență dumnezeiască.
Mulțumesc foarte mult