Acasă Eveniment spiritual excepțional Gânduri și impresii Am primit răspunsul plin de graţie al lui Dumnezeu

Am primit răspunsul plin de graţie al lui Dumnezeu

0
Am primit răspunsul plin de graţie al lui Dumnezeu

Aceasta este o mărturie despre ceea ce am simţit şi simt, despre ceea ce am trăit şi trăiesc în fiinţa mea, ca urmare a participării mele la Evenimentul spiritual excepţional din data de 2 septembrie 2016, din cadrul Mişcării Charismatice Teofanice®.

De la început am conştientizat prezenţa unui câmp spiritual deosebit şi a unei susţineri spirituale deosebite foarte mari care m-au ajutat să intru şi să mă menţin într-o stare de interiorizare, de atenţie lăuntrică, de centrare şi de deschidere lăuntrică către tot ceea ce urma să se desfăşoare cu această ocazie. Pentru că ştiam acum, în linii generale, datorită participării mele la Evenimentul special din anul trecut (2015) paşii pe care urma să-i parcurg pe perioada desfăşurării Evenimentului, am putut savura pe îndelete şi m-am putut umple de tot sublimul ce s-a revărsat în valuri din ce în ce mai ample ce veneau de la Dumnezeu Tatăl şi care mi-au îmbrăţişat fiinţa în totalitate! Muzica aleasă era copleşitoare şi pe deplin inspiratoare şi a reprezentat un suport sufletesc şi mental preţios pe toată durata derulării Evenimentului spiritual special.

Pe măsură ce mă rugam lui Dumnezeu Tatăl pentru tot ceea ce doream să fie vindecat sau transformat în fiinţa mea, se revărsau rând pe rând în aura mea energii subtile pure, divine, cu rezonanţe benefice, precis modulate şi care reprezentau aspectele divine, vindecătoare, arhetipale ale situaţiilor ce urmau a fi vindecate şi pentru care eu făceam cererea de ajutor şi vindecare.

Conştientizam simultan cum aceste energii benefice, divine, pure, vindecătoare îşi începeau acţiunea lor binefăcătoare unele instantaneu, pe când altele intrau în aură şi rămâneau să aştepte momentul potrivit pentru a acţiona şi care – ulterior am constatat aceasta – o dată ce a fost creat, au permis rezolvarea şi soluţionarea (în mod divin integrat) problemei sau situaţiei ce a necesitat intervenţia divină acordată.

M-am rugat pentru evoluţia mea spirituală. Am fost inspirată să integrez un tapas cu Marea Putere Cosmică Matangi pentru revelarea menirii mele din această viaţă, tapas pe care îl realizez în paralel cu tapas-ul de comuniune cu MahaShakti (început înainte de eveniment).

Spre surprinderea mea plăcută am observat că efectele acestor două tapas-uri deja se fac simţite chiar înainte de împlinirea lor finală, aspect care cu siguranţă se datorează răspunsului divin şi revărsării de graţie în urma rugăciunilor făcute.

Trăiesc din ce în ce mai multe stări de luciditate spirituală, de aspiraţie spirituală, percep o transformare lăuntrică profundă ce se instalează gradat, iar în ultimul timp conştientizez ridicarea nivelului de vibraţie auric, visele şi rezonanţele din planul astral sunt mult îmbunătăţite.

Simt de asemenea cum sunt ghidată în mod clar, benefic şi precis prin momentele zilei pentru a reuşi să fiu în armonia divină, pentru a-mi împlini menirea spirituală pas cu pas. Reuşesc să fiu din ce în ce mai conştientă şi atentă în alegerile pe care le fac. Simt cum toate acestea fac parte dintr-un proces misterios şi inefabil de transformare a fiinţei mele.

Mă simt iubită, susţinută, îmbrăţişată, ghidată în permanenţă de Dumnezeu, de fiinţele de lumină prin care Dumnezeu se manifestă pentru mine.

Voi continua cu un alt exemplu, dar mai mic. M-am rugat pentru a avea dinţi sănătoşi, pentru a rezolva problemele destul de grave ale danturii mele, inclusiv pentru a găsi un dentist bun şi pentru a avea banii necesari intervenţiilor stomatologice (mă străduiam de ceva timp să rezolv aceste probleme, dar mai mult reuşisem să le agravez datorită faptului că am avut doctori nepotriviţi, sau nu existase susţinerea financiară necesară).

Imediat formulată rugămintea către Dumnezeu am perceput coborârea şi apoi infuzarea în aura mea a unor energii vindecătoare care au pătruns în interiorul dinţilor pe care i-au întărit şi i-au reaşezat în făgaşul lor iniţial, precum un zidar aşază cărămizile în zid la locul lor şi durerile au încetat. Apoi, revenind în Bucureşti o prietenă mi-a recomandat o dentistă bună la care deja am început să merg. Acum am primit şi bani cât şi mici job-uri care să mă ajute din punct de vedere financiar.

Atât în timpul Evenimentului spiritual special, cât şi acum simt că la cererile mele am primit răspunsul divin înţelept şi plin de graţie al lui Dumnezeu Tatăl.

Îi mulţumesc Ghidului meu spiritual Grieg pentru că, prin compasiunea sa imensă şi iubirea să necondiţionată, atât pentru mine, cât şi pentru noi toţi, a făcut şi face ca toate aceste miracole ce vin de la Dumnezeu Tatăl pentru noi să ne fie accesibile cu uşurinţă aici şi acum.

Îi mulţumesc plină de iubire şi recunoştinţa lui Dumnezeu Tatăl pentru Graţia Să pe care o revarsă neîncetat şi din abundenţă asupra mea.