În continuare am să relatez o vindecare care a avut loc după meditaţia în Spirală de anul trecut.
Am să vă relatez mai întâi despre istoricul bolii şi apoi ce s-a petrecut. Acum aproximativ 12 ani, la un moment dat, pe neaşteptate, brusc mi-am pierdut vederea, aproape complet. După câteva zile, în care am făcut destul de multă practică Yoga, în special uddiyana bandha, nauli kriya, vederea a început treptat să reapară. În aproximativ 2-3 săptămâni, vederea mi-a revenit complet. Totuşi, la nivelul ochilor a rămas o foarte mare sensibilitate, astfel încât aproape săptămânal, câţiva ani la rând, îmi pierdeam vederea la un ochi şi această dispariţie a vederii dura aproximativ 15 minute, după care vederea reapărea, dar apărea şi o durere de cap atât de puternică, încât nu puteam să stau practic în picioare de durere, trebuia să mă aşez imediat jos, aveam senzaţii de vomă intense, nici nu vă pot spune exact cât de teribilă era acea durere. Oricum, nu o doresc nimănui. În toţi aceşti ani am urmărit să fac foarte multe analize. Am făcut RMN ocular… Nici nu îmi mai vin acum în minte toate analizele pe care le-am făcut, cert este că nu s-a găsit o cauză a bolii. Oricum, am depus anul trecut toate analizele când s-a făcut înscrierea. Ani la rând aceste fenomene au continuat, nici măcar un calmant nu am găsit pentru durerile de cap. Practic, când apăreau aceste dureri de cap, o zi sau două eram scos din uz. Aceste crize apăreau de multe ori brusc, la serviciu, pe stradă, când conduceam maşina, era pentru mine foarte, foarte delicat. Acum 3-4 ani, nu-mi aduc aminte exact, am avut o asemenea criză în timp ce erau nişte doctori lângă mine. Mi-am cerut scuze, le-am spus că nu mai văd, că în scurt timp mă va durea capul extrem de tare şi că va trebui să plec acasă şi îi rog să nu se supere pe mine că-i las. Ei au insistat să le vorbesc despre această problemă şi mi-au spus că părerea lor este că este totuşi din cauza ochilor şi să fac o analiză. Mi-au indicat o clinică în Bucureşti şi aşa, după vreo 8 ani şi nu ştiu câte crize, am aflat şi eu ce boală am: migrenă oftalmică se numeşte boala. Mi-au descoperit tensiune intraoculară foarte mare la un ochi şi mi-au recomandat un medicament, pe care eu l-am substituit cu vincamina. Acel medicament era singurul pe care-l luam la fiecare început de zi. Este un extract din saschiu, este un medicament de semisinteză, are la bază o plantă, saschiul, este un extract standardizat, 99% vincamină. Acest medicament mi-a atenuat foarte mult crizele de vedere. Practic am ajuns să am una la 3-4, uneori chiar şi 6 luni, asta până când am renunţat să-l mai iau, adică a doua zi după meditaţia de anul trecut, în Spirală. Anul trecut m-am bucurat foarte mult că se va organiza acest Eveniment, am venit cu foarte multă încredere, după ani de zile… Am ţinut cele 12 zile de post, pentru că înainte nici aceasta nu puteam. Imediat ce începeam postul, se declanşa durerea, pur şi simplu nu am mai putut să ţin posturi ani de zile. Am simţit deja din momentul în care am reuşit să ţin posturile că ceva foarte bun se petrecea. Nu ştiu ce să spun că am trăit anul trecut în meditaţii, cert este că am simţit o stare de încredere şi a doua zi am renunţat să iau medicamentul respectiv şi am zis să văd ce va fi. Acum a trecut un an, fără două zile, de când nu am mai luat acel medicament şi de când nu am mai avut nicio criză.
Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu că m-a vindecat şi lui Grieg că a făcut posibil acest fapt.