Un semn divin s-a manifestat în cadrul taberei spirituale de la Herculane în data de 8 mai 2010. Sute de oameni au văzut Soarele înconjurat de un halou în culorile curcubeului. Un alt cerc de lumină mult mai mare îl intersecta pe primul. Fenomenul misterios a durat 22 de minute. Totul s-a petrecut în condiții meteorologice normale, într-o atmosferă senină, fără pic de vânt. Cele două cercuri luminoase au apărut pe cer în penultima zi a taberei spirituale de vacanță organizată de MISA®, zi în care urma să aibă loc o conferință de inițiere în tainele teofaniei (teofanie – orice formă de apariție, revelație, întrupare sau manifestare în sfera senzorială a Divinității în fața oamenilor).
Soarele este emblema Conștiinței divine și atotputerniciei spiritului, cercul reprezintă perfecțiunea dumnezeiască, iar curcubeul Grația divină. Mesajul spiritual al acestui misterios fenomen ar putea fi interpretat astfel: prin Grație divină (curcubeul) omul poate ajunge să-și redescopere perfecțiunea originară (cercul) și să redevină una cu conștiința divină (Soarele).
„Cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, în Dumnezeu, întru Dumnezeu” este ideea forță sub care a luat ființă în anul 2009 Mișcarea Charismatică Teofanică. Complexele sincronicități legate de acest semn miraculos și semnificația acestora, precum și opiniile unor cercetători științifici legate de acest fenomen sunt analizate în detaliu în filmul documentar „Un semn miraculos al alianței divine care s-a manifestat în cadrul taberei spirituale de la Herculane în data de 8 mai 2010”, care a fost oferit cadou tuturor participanților la tabăra spirituală de la Costinești 2010.