Vreau să fac o relatare în legătură cu evenimentul de anul trecut, în septembrie 2015, pe care acum, privind în urmă, îl consider ca pe o ardere de karma.
Referitor la cele 12 zile de post pe care şi anul trecut şi anul acesta le-am ţinut foarte uşor, nici nu am simţit că am ţinut post, am simţit o susţinere foarte mare. După Evenimentul din septembrie am simţit o stare de pace lăuntrică, o stare de calm pe care o aveam şi o minte foarte liniştită. În data de 17 septembrie, după ce mi-a sunat ceasul dimineaţa, la ora 6, l-am auzit, dar nu am mai reuşit să mă mai trezesc. Am intrat în comă. M-a găsit mama mea, în jur de ora 11. Eu nu îmi aduc aminte, mi-a povestit ea după aceea. Ce îmi aduc aminte era că erau patru oameni în portocaliu care ţipau la mine şi apoi m-am trezit în spital. În spital era şi o prietenă de-a mea, pe care o recunoşteam după voce, o colegă de curs şi o auzeam, bănuiesc, pe doctoriţa care mă internase, că în starea în care mă aflu şi la cât de gravă este starea mea, nu am foarte multe şanse să trăiesc. Îmi puseseră diagnosticul de meningită. Eu auzeam, dar nu puteam vorbi, nu mă puteam mişca şi nici nu vedeam, dar îi auzeam pe cei de lângă mine. Şi de felul meu sunt o fiinţă ghiduşă şi când am auzit-o pe doctoriţă zicând că doar Dumnezeu este cel care mă poate salva, am zis că acum mă ridic şi să vezi ce le sperii. Dar, din păcate, trupul nu m-a ascultat. Beatrice, colega mea de curs, mă ţinea de mână şi îmi tot şoptea: „Fii tare, Iulia. Colegii îţi fac binecuvântări şi ţi-au aprins şi o ofrandă de lumină şi tu trebuie doar să fii aici şi să participi.“ În momentul acela m-am uitat la mine cu ochii minţii. Cei fizici nu-i puteam nici deschide. Şi vedeam că nu pâlpâie nimic în mine, dar mă vedeam legată de toţi ceilalţi de lângă mine prin nişte fire nevăzute, care au început să se umple de lumină, o lumină care venea de peste tot. Era o lumină ca cea solară, strălucitoare şi dătătoare de viaţă. Ceea ce era foarte interesant pentru mine este că nu vedeam de la cine vine, dar simţeam cine este cel care mi-o trimite. Era lumina binecuvântărilor, mi-am dat eu seama mai târziu, iar acea lumină era iubire pentru mine. Simţeam cum la nivel, în sfera centrului subtil de forţă anahata chakra totul se umple şi apoi încarcă întreaga fiinţă, un întreg sistem de canale energetice de care până atunci nu eram conştientă. Atunci am simţit că în acele binecuvântări este prezent şi Dumnezeu. L-am văzut pe Dumnezeu ca pe o Lumină în care suntem noi toţi, o Lumină plină de iubire, care ne dă viaţă.
Mulţumesc.
