Alergia la polen – la timpul trecut

H. D, Sibiu

407

Vreau să vă relatez ce am simţit după manifestarea de anul trecut, din 6 septembrie 2015.

La 7 zile după participarea la acest Eveniment am avut un vis pe care îl consider profund semnificativ. Pentru a putea explica de ce consider ca semnificativă această experienţă, mai întâi vreau să vă spun care era până anul trecut suferinţa mea. De vreo 20 de ani am făcut o alergie la polen. Netratând- o, am sfârşit prin a ajunge chiar la un astm alergic, cu simptomele chinuitoare de tuse în perioada lunilor mai-iunie, când afară este mult polen, iar acele stări neplăcute cu expectoraţii parcă te îneacă.
În acel vis avut anul trecut m-am văzut clar, parcă era aievea. Îmi curăţam plămânii de expectoraţie, precum cureţi un pahar cu smântână, din care iei cu degetul şi arunci. Imaginile erau foarte clare, parcă erau aievea. Mi-am zis atunci: „Interesant! Dar ia să văd cum mă voi simţi la primăvară, în luna mai, sau în iunie ori iulie, când va fi mult polen şi când de regulă am crize urâte?”. Ei bine, am constatat cu mare bucurie că anul acesta, în lunile mai, iunie şi iulie nu am mai avut absolut deloc acele crize urâte pe care le aveam în trecut.

Mulţumesc.