Vreau să relatez ce am simţit în meditaţia de astăzi.
La începutul meditaţiei am urmărit să înţeleg, în cazul meu, ce înseamnă să fac acel pas către Dumnezeu şi am luat hotărârea interioară să aplic tot ce ne-a spus Grieg în mesajul iniţial, adică să-mi amplific starea de credinţă cât mai mult, până la credinţa de nezdruncinat în Dumnezeu, exact cum le spunea Iisus celor pe care îi vindeca: „Credinţa ta te-a vindecat“. Deci un element foarte important mi se părea să-mi amplific starea de aspiraţie. Mi-am pus problema „Ce înseamnă o aspiraţie frenetică către Dumnezeu?“ şi la un moment dat, în timpul meditaţiei, am simţit o mişcare de ascensiune pe coloană, ca un elan ascendent, care urca până în sahasrara, iar la un moment dat am simţit cum se deschide foarte profund sahasrara. Simţeam efectiv cum comunic cu un plan superior, cu Împărăţia lui Dumnezeu, mi-am spus eu, şi am simţit din momentul acela, până la sfârşitul meditaţiei, cum se revărsau asupra mea, în valuri, o stare de Graţie dumnezeiască, o stare de sacralitate, de sfinţenie, care îmi umpleau efectiv fiinţa şi mă făcea să fiu spontan focalizat în sahasrara, fără niciun efort. În paralel simţeam în tot acest timp o stare de recunoştinţă foarte pofundă la nivel sufletesc faţă de Dumnezeu. Simţeam cum efectiv Dumnezeu se manifestă prin Grieg, cum Grieg este un releu perfect, de fapt, al lui Dumnezeu Tatăl şi simţeam puterea lui Dumnezeu care se manifestă prin el în fiinţa mea şi o stare de iubire copleşitoare faţă de Dumnezeu, faţă de Grieg, care efectiv simţeam atunci că poate vindeca orice. Am simţit la un moment dat că de fapt cea mai profundă „boală“ a fiinţei umane este starea de egoism, care trebuie transcensă câ mai repede.
Vreau să-I mulţumesc lui Dumnezeu şi lui Grieg.
