Am să încep relatarea mea chiar cu ceea ce am considerat eu că a fost punctul culminat din Evenimentul excepţional de astăzi, 2 septembrie 2016.
Brusc, la un moment dat, a fost ca un trăsnet pentru mine. O voce interioară mi-a zis: „Acum ai să vindeci relaţia cu mine.“ Bineînţeles, am simţit că era Dumnezeu. Am răspuns lăuntric: „Da, imediat.“ Apoi am simţit o intensă stare de aspiraţie către Dumnezeu şi bucuria regăsirii cu El.
Nu pot să spun prea multe, că au fost nişte trăiri spirituale foarte intime, dar peste vreo două bucăţi muzicale a început un fragemnt cu o muzică de tango şi am simţit că Dumnezeu dansează cu mine. Un pic am fost stingherită, pentru că am zis că atunci când voi povesti ce am simţit în Spirală, ce am să zic? Că am dansat cu Dumnezeu? Eu am venit aici la Spirală ca să dansez? Dar mi-am dat seama atunci că era egoul meu, erau ideile mele preconcepute.
În timpul acelui dans am simţit că Dumnezeu îmi transmite multă încredere în mine, cumva părerile nefaste pe care le-am avut despre mine Dumnezeu mi le risipea. Mai spre sfârşitul Spiralei am simţit că Dumnezeu mi-a dat câteva inspiraţii legate de Atributele pe care trebuie să le asimilez.
Am început cu punctul culminant, dar am să revin la începutul Spiralei. Prima idee la care m- am gândit a fost că trebuie să fac paşi către Dumnezeu. Am avut o secundă, două, un pic de nedumerire, că nu ştiam cum să fac paşii: înainte, în sus? Şi Dumnezeu mi-a spus că în toate direcţiile. Şi atunci eu mi-am imaginat că eu sunt o sferă şi că atunci când făceam un pas către Dumnezeu, se dilata toată sfera, dacă trebuia să fac paşi în toate direcţiile, mi-a apărut imediat sfera.
În Spirala de astăzi am avut foarte multe trăiri, revelaţii, senzaţii, experienţe, vibraţii şi aşa mai departe, faţă de anul trecut, unde a fost ca o stare, aşa cum am perceput-o eu, de amorţire. Anul trecut nu am făcut altceva decât să nu mă gândesc la nimic. Totuşi, ce a fost remarcabil anul trecut, nu am simţit că au fost aproape 4 ore, nu a simţit timpul şi tocmai pentru că ni s-a specificat că timpul ni se va părea scurt, atunci am spus că a fost în regulă, „nu am dormit“.
Ceea ce a fost extraordinar anul trecut, ţinând seama că eu de obicei sufăr de frig în post, este că anul trecut nu mi-a fost frig deloc, deşi nu am avut haine groase la mine, ba dimpotrivă, simţeam mai ales la nivelul încheieturilor o stare de căldură interioară excepţională, care mă proteja. Acea căldură m-a protejat, pentru că mie frigul îmi contractă mintea şi încep să fac tot felul de nazuri, că nu-mi convine nimic. Ei bine, eu nu am suferit de frig, dar când mi-am dat seama că ceilalţi din jurul meu suferă de frig, chiar am încălzit-o eu pe altă fată din faţa mea. Doar la sfârşitul Spiralei mi-am dat totuşi seama că eram un pic amorţită şi abia când s-a terminat am sesizat frigul.
Revin acum la începutul experienţei de astăzi. Ştiind că anul trecut nu am avut trăiri deosebite, am zis că anul acesta o să particip eu cumva mai activ şi am mentalizat să mă ajut pe mine de fapt, m- am gândit la îngeri, la heruvimi, la serafimi să-i ajut cumva ca să mă vindece şi am zis să încep mai întâi cu părţile trupului. Am început cu tălpile, pulpele, când am ajuns la genunchi mi-au plăcut foarte mult senzaţiile pe care le-am perceput atunci, apoi am urcat spre coapse, îngerii erau în jurul picioarelor mele şi eu îi rugam să vindece fiecare părticică din trup. Când am ajuns la nivelul trunchiului au zis că „acum trebuie să intrăm efectiv în trupul tău ca să te vindecăm“. Am spus „Da.“ M-am deschis, apoi mai târziu am simţit plantele care erau de acum în stomacul meu, în intestinele mele şi am simţit foarte clar că există o legătură între toate cetele îngereşti din jurul meu şi toţi îngerii care mă vindecau şi cumva lucrau pe punctele-focar de rezonanţă cu plantele care erau deja în trupul meu. Încă ceva notabil.
Am simţit foarte clar că fluxul acesta al vindecării venea din stânga şi trecea prin trupul meu şi pleca spre dreapta. Un aspect remarcabil, surprinzător pentru mine. Am simţit la un moment dat foarte clar curentul subtil colorat verde, un verde foarte frumos. Mie de obicei nu îmi place culoarea verde, dar de acest verde am simţit că mă îndrăgostesc. Mi-am adus aminte imediat că acest curent subtil colorat verde este legat de vindecare. Iar mă întreb dacă nu este imaginaţia mea. Am făcut o mică încercare. Am zis să mă gândesc eu la altă culoare, la portocaliu m-am gândit, dar nu a apărut portocaliu decât într-un flash şi iarăşi venea culoarea verde peste mine şi mi-am dat seama că nu este imaginaţia mea.
Legat de vindecare, nu sufăr de afecţiuni sau de boli grave, dar am „mici afecţiuni“. Ba mă apucă o diskinezie biliară, ba o migrenă, zilele trecute am făcut o lombosciatică, şi acum am rămăşiţe, tot felul de tulburări din acestea, care să nu mă lase în pace… M-am raportat în timpul Spiralei la Atributul Dumnezeiesc al Sănătăţii Dumnezeieşti, perfecte, am zis eu, şi L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute, dar bineînţeles mi s-a transmis că depinde şi de eforturile mele. Trebuie să devină trupul meu perfect sănătos ca să pot face asana-e, pentru că de exemplu shirshasana eu nu o pot face, pentru că mă doare în zona cervicală. Mi s-au transmis multe inspiraţii nepreţuite şi sper să mă ajute Dumnezeu să le urmez. Ca stare de vindecare, pentru că spre sfârşitul spiralei am simţit că energia vindecării este ca un balsam peste sufletul meu şi de când s-a terminat Spirala chiar simt că respir foarte uşor prin zona pieptului, deci cu siguranţă mi-am rezolvat anumite tensiuni. La un moment dat l-am întrebat pe Dumnezeu: „Dacă eu trebuie să vindec relaţia cu Tine, când am stricat-o? Când s-a tulburat relaţia mea cu tine?“ Dumnezeu m-a dus cumva la începutul Creaţiei, când ne-am desprins cu toţii de Dumnezeu şi mi-a zis că nu este neapărat necesar să ştiu când anume pe parcursul vieţii m-am îndepărtat de el. Mi-a transmis să mă concentrez nu pe momentul când am plecat de lângă el, ci pe ideea că este bine că am revenit acasă şi că de acum este bine să merg tot înainte spre el, să nu mă mai uit în urmă. Să iert.
Mulţumesc mult.