Acasă Vindecări miraculoase 6 septembrie 2015 O ameliorare constatată prin analiză RMN

O ameliorare constatată prin analiză RMN

0
O ameliorare constatată prin analiză RMN

Relatarea care urmează se referă la ceea ce am constatat la 49 de zile de la data participării mele la Evenimentul spiritual excepţional de vindecare ce a avut loc în data de 6 septembrie 2015.

Aşa cum mi-am propus în mod ferm în finalul participării mele la acţiunea spirituală din data de 6 septembrie 2015, după 49 de zile de la acest eveniment, am făcut un nou test RMN. În urma RMN-ului făcut după cele 49 de zile, s-a putut observa că tumoarea pe care o am la rinichiul drept şi care iniţial era de 58 mm a scăzut în dimensiuni. S-a observat o uşoară scădere cu 2 mm, aceasta având acum 56 mm. Medicul imagist mi-a precizat că tumoarea nu a mai evoluat, că aceasta este în uşoară regresie şi că nu există adenopatii.

Aşa cum mi-am propus, timp de 49 de zile după data de 6 septembrie 2015 am aprins zilnic câte o lumânare, mulţumindu-i pe această cale lui Dumnezeu că mi-a oferit şansa spirituală de a participa la această meditaţie în spirală ce a fost realizată, cu susţinerea spirituală a lui Grieg, în cadrul Evenimentului spiritual excepţional din anul 2015.

Sunt profund recunoscătoare Ghidului meu spiritual pentru că m-a ajutat, şi pe această cale, să intru în stare de comuniune spirituală profundă cu Dumnezeu. Observ ameliorările care au survenit în fiinţa mea şi sunt convinsă că această experienţă spirituală mă va putea conduce către vindecare, atunci când va hotărî Dumnezeu că aceasta este cu putinţă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care mi l-a oferit şi îmi propun să revin pentru a participa la meditaţia din cadrul Evenimentului spiritual excepţional ori de câte ori va fi cu putinţă, deoarece aspir la o îmbunătăţire a stării sănătăţii mele.